Mai tremură frunza pe o rămurică,
Cu doina în pântec, îi e tare frică
Căci nu vrea să moară și să o îngroape,
Ar vrea să o nască, s-o-împartă pe ape.

De-o viață așteaptă lipită de creangă
Pe-acel ce să triluie doina ei dragă,
Dar este târziu și speranța se stinge,
O-îneacă durerea cu lacrimi de sânge.

N-a venit cântărețul cu buze de jar
Și se pierde cântarea cea plină de har,
E doinirea din frunză nemuritoare,
Sub lespezi de vremuri călcată-n picioare.

Ca frunza trece omul, a fost, a plecat,
Dacă îngroapă darul este vinovat,
Este rob netrebnic, frunza n-are vină,
Robul bun v-a scoate darul la lumină.

Va veni Stăpânul să vadă ce-ai făcut,
Ai sporit averea, e-îngropată-n lut?
Dacă vrei să-ți spună rob bun și credincios
Fii vrednic lucrător în via Lui Cristos!